Termenii „software liber” și „sursă deschisă” descriu aproape aceeași serie de programe. Dar, aceștia exprimă concepte complet diferite despre aceste programe, bazate pe valori diferite. Mișcarea software-ului liber promovează libertăți specifice utilizatorilor de calculatoare; este o mișcare pentru libertate și justiție. Pe cealaltă parte, conceptul de sursă deschisă pune accent pe avantaje practice și nu susține aceste libertăți. Din această cauză nu suntem de acord cu acest concept, și nu folosim termenul de „sursă deschisă”.

Când ne referim la software drept „liber”, vrem să spunem că el respectă libertățile esențiale ale utilizatorului: libertatea de a-l rula, de a-l studia și modifica și de a redistribui cópii cu sau fără modificări. Aceasta este o chestiune de libertate, nu de preț, deci gândiți-vă la „exprimare liberă”, nu la „bere gratis”. [n. trad. În limba engleză, free înseamnă atât „liber”, cât și „gratuit”]

Aceste libertăți au o importanță vitală. Ele sunt esențiale, nu doar pentru binele utilizatorilor în particular, ci și pentru societatea în ansamblu, deoarece ele promovează solidaritatea socială — mai exact, întrajutorarea și cooperarea. Ele devin chiar mai importante pe măsură ce cultura și activitățile noastre zilnice sunt tot mai digitale. Într-o lume de sunete, imagini și cuvinte digitale, software-ul liber devine tot mai esențial pentru libertatea în general.

Zeci de milioane de oameni din toată lumea folosesc software liber astăzi; școlile publice din unele regiuni ale Indiei și Spaniei își învață elevii să folosească sistemul de operare GNU/Linux liber. Totuși, cei mai mulți dintre acești utilizatori nu au auzit niciodată de motivele etice pentru care am dezvoltat acest sistem și am clădit comunitatea software-ului liber, pentru că în prezent acest sistem și această comunitate sunt pomenite mai des ca „sursă deschisă”, încadrându-le într-o filozofie diferită în care aceste libertăți sunt rareori pomenite.

Mișcarea pentru software liber a luptat pentru libertatea utilizatorilor de computare începând cu 1983. În 1984 am demarat dezvoltarea sistemului de operare liber GNU, pentru a putea evita sistemele de operare nelibere care le neagă libertatea utilizatorilor lor. În anii '80, am dezvoltat majoritatea componentelor esențiale ale sistemului și am conceput Licența Publică Generală GNU (LPG GNU) sub care să lansăm aceste componente — o licență concepută anume pentru a proteja libertatea tuturor utilizatorilor unui program.

Nu toți utilizatorii și dezvoltatorii de software liber au fost de acord cu scopurile mișcării pentru software liber. În 1998, o parte din comunitatea software-ului liber s-a desprins și a început să militeze în numele „sursei deschise”. Original, termenul a fost propus pentru a evita o posibilă interpretare greșită a termenului „software liber”, dar curând a devenit asociat cu niște perspective filozofice destul de diferite de cele ale mișcării pentru software liber.

Unii dintre susțînătorii sursei deschise au considerat termenul „o campanie de marketing pentru softare-ul liber”, care ar atrage persoane în poziții de conducere în lumea afacerilor, subliniind beneficiile practice ale software-ului, fără a ridică probleme despre bine și rău pe care acestea nu ar dori să le audă. Alți suporteri au respins fără ocolișuri valorile etice și sociale ale mișcării pentru software liber. Indiferent de convingerile lor, când au făcut campanie pentru software cu sursă deschisă, ei nici nu au citat, nici nu au susținut aceste valori. Termenul „sursă deschisă” a fost asociat rapid cu idei și argumente bazate numai pe valori practice, ca de exemplu dezvoltarea de software puternic și solid. De atunci, cei mai mulți susțînători ai sursei deschise au ajuns în acest punct și au făcut aceeași asociere. Mare parte din discuția referitoare la „sursă deschisă” nu menționează problema a ce e bine și rău, în schimbă punând accent pe popularitate și succes; aici puteți vedea un exemplu tipic. O minoritate de susținători ai „sursei deschise” menționează problema libertății, dar aceștia nu se fac văzuți de majoritatea care e indiferentă la această problema.

Cei doi termeni descriu aproape aceeași categorie de software, dar reprezintă puncte de vedere bazate pe valori fundamental diferite. Pentru mișcarea pentru software liber, software-ul liber este o necesitate etică, pentru că doar software-ul liber respectă libertatea utilizatorilor. Prin contrast, filozofia sursei deschise examinează problemele prin prisma a cum să „îmbunătățești” software-ul — într-un sens strict practic. Ea spune că software-ul neliber este o soluție inferioară pentru problema practică în discuție.

Pentru mișcarea pentru software liber, în schimb, software-ul neliber este o problemă socială, iar soluția este să renunțăm a-l mai folosi și să migrăm la software liber.

„Software liber”. „Sursă deschisă”. Dacă este același software (sau pe aproape), contează ce nume folosiți? Da, deoarece cuvinte diferite comunică idei diferite. Deși un program liber, sub orice nume, v-ar da astăzi aceeași libertate, instaurarea libertății într-un mod durabil depinde, mai presus de toate, de a învăța oamenii să prețuiască libertatea. Dacă vreți să contribuiți la asta, este esențial să vorbiți despre „software liber”.

Noi, cei din mișcarea pentru software liber, nu ne gândim la tabăra sursei deschise ca la un dușman; dușmanul este sofware-ul privat (neliber). Dar vrem ca oamenii să știe că noi sprijinim libertatea, și de aceea nu acceptăm să fim greșit etichetați ca suporteri ai sursei deschise.

Diferențe practice între software-ul liber și codul sursă deschisă

În practică, conceptul de sursă deschisă reprezintă criterii puțin mai largi decât cele ale software-ului liber. Din câte știm, tot codul sursă publicat drept software liber ar putea fi calificat drept sursă deschisă. Aproape tot codul de tip sursă deschisă e software liber, dar există excepții. În primul rând, unele licențe sursă deschisă sunt prea restrictive pentru a putea fi clasificate drept licențe libere. De exemplu, „Open Watcom” este neliber deoarece licența acestuia nu permite crearea unei versiuni modificate și folosirea acesteia in privat. Din fericire, puține programe folosesc astfel de licențe.

În al doilea rând, când codul sursă al unui program poartă o licență slabă, fără copyleft (metodă prin care un program sau o lucrare devine liber/liberă), fișierele executabile ale acestuia pot conține condiții nelibere. Microsoft face acest lucru cu Visual Studio, de exemplu.

Dacă aceste fișiere executabile correspund în întregime codului sursă publicat, atunci ele pot fi descrise ca drept sursă deschisă dar nu ca și software liber. Totuși, în acest caz utilizatorii pot compila codul sursă pentru a produce și a distribui fișiere executabile libere.

În ultimul rând, și cel mai important în practică, multe programe conțîn metode de verificare a calculatorului utilizatorului pentru a-l bloca pe acesta din a instala alte programe; doar o companie privilegiată poate produce programe care pot fi executate pe un dispozitiv sau îi pot accesa abilitățile pe deplin. Noi numin aceste dispozitive „tirani” și această practică e numită „tivoizare”, după produsul unde am întâlnit-o prima oară (Tivo). Chiar dacă programul executabil e creat din cod sursă liber, utilizatori nu pot rulaversiuni modificate ale acestuia, deci programul executabilul e neliber.

Multe produse Android conțin fișiere executabile nelibere, tivoizate de la Linux, chiar dacă codul sursă este licențiat sub LPG GNU, versiunea 2. Noi am conceput LPG GNU versiunea 3 pentru a interzice această practică.

Criteriile sursei deschise se preocupă în mod exclusiv cu licențierea codului sursă. Astfel, aceste fișiere executabile care nu pot fi modificate, când sunt realizate din cod sursă precum Linux care e de tip sursă deschisă și liber, sunt de tip sursă deschisă dar nu libere.

Greșeli comune în înțelegerea „software-ului liber” și a „sursei deschise”

Termenul „software liber” este pasibil de o interpretare greșită: un înțeles neintenționat, „software pe care îl poți obține pe gratis”, se potrivește termenului la fel de bine ca înțelesul intenționat, „software care îi dă utilizatorului anumite libertăți”. Tratăm această problemă publicând definiția software-ului liber și spunând „gândiți-vă la exprimare liberă, nu la bere gratuită”. Aceasta nu este o soluție perfectă; ea nu poate elimina complet problema. Un termen deloc ambiguu și mult mai corect ar fi mai bun, dacă nu ar ridica alte probleme.

Din păcate, toate alternativele în engleză au problemele lor. Am examinat multe pe care ni le-a sugerat lumea, dar niciuna nu este atât de „potrivită” ca să facă schimbarea la ea o idee bună. (De exemplu, în unele contexte cuvântul spaniol și franțuzesc „libre” funcționează bine, dar oamenii din India nu-l recunosc deloc.) Fiecare înlocuitor propus pentru „software liber” are câte o problemă semantică — și aceasta include „software cu sursă deschisă”.

Definiția oficială a software-ului cu „sursă deschisă” (care este publicată de Inițiativa pentru Sursă Deschisă și care este prea lungă pentru a o include aici) a fost derivată indirect din criteriile noastre pentru software liber. Nu este la fel; este puțin mai relaxată în câteva chestiuni. Oricum, definiția lor se potrivește cu definiția noastră în cele mai multe situații.

Totuși, sensul evident al expresiei „software cu sursă deschisă” — și sensul pe care cred cei mai mulți oameni că îl are — este „te poți uita la codul-sursă”. Acest criteriu este mult mai slab decât definiția software-ului liber, mult mai slab și decât definiția oficială a sursei deschise. El include multe programe care nu sunt nici libere, nici cu sursă deschisă.

De vreme ce înțelesul evident pentru „cu sursă deschisă” nu este sensul pe care îl intenționează adepții lui, rezultatul este că majoritatea oamenilor înțeleg greșit termenul. Conform scriitorului Neal Stephenson, „Linux este software «cu sursă deschisă», aceasta însemnând pur și simplu că oricine poate obține copii ale fișierelor cu codul-sursă”. Nu cred că el a căutat în mod intenționat să respingă sau să combată definiția oficială. Cred că el doar a aplicat convențiile limbii engleze pentru a găsi un înțeles al termenului. Statul Kansas a publicat o definiție similară: „Folosește software cu sursă deschisă (OSS). OSS este software pentru care codul-sursă este disponibil gratuit și public, deși termenii exacți din licență variază în ceea ce este permis unei persoane să facă cu acel cod.”

Ziarul New York Times a publicat un articol care extinde înțelesul termenului pentru a se referi la testarea beta de către utilizatori — în care câtorva utilizatori li se permite să încerce o versiune timpurie și să-și prezinte confidențial reacțiile — lucru pe care dezvoltatorii de software privat îl practică de decenii.

Termenul a fost extins pentru a include schițe de echipament publicate fără patent. Schițele de echipament nepatentate pot fi considerate contribuții admirabile societății, dar termenul nu „sursă deschisă” ne li se aplică acestora.

Susținătorii sursei deschise încearcă să trateze acest aspect făcând trimitere la definiția lor oficială, dar această abordare corectivă este mai puțin eficace pentru ei decât este pentru noi. Termenul „software liber” are două înțelesuri naturale, dintre care unul este cel intenționat, deci o persoană care a înțeles ideea de „exprimare liberă, nu bere gratis” nu va mai repeta greșeala. Dar termenul „cu sursă deschisă” are un singur înțeles natural, care este diferit de sensul pe care îl intenționează susținătorii lui. Așadar, nu există nici un mod succint de a explica și justifica definiția sa oficială. De aici izvorăște o confuzie mai mare.

O altă înțelegere greșită a „sursei deschise” este ideea că ea înseamnă „să nu folosești LPG GNU”. Aceasta tinde să însoțească altă înțelegere greșită, că „software-ul liber înseamnă software acoperit de GPL”. Ambele sunt greșite, de vreme ce LPG GNU corespunde cerințelor unei licențe cu sursă deschisă și majoritatea licențelor cu sursă deschisă corespund cerințelor unei licențe pentru software liber. Sunt mai multe licențe de software liber în afară de LPG GNU.

Termenul „cu sursă deschisă” a mai fost extins prin aplicarea la alte activități, cum ar fi guvernământul, educația și știința, unde nu există noțiunea de cod-sursă și unde criteriile pentru licențierea software-ului pur și simplu nu sunt relevante. Singurul lucru pe care aceste activități îl au în comun este că ele invită oamenii să participe. Termenul este extins atât de departe, încât înseamnă numai „cu participare” sau „transparent”, sau mai puțin de atât. În cel mai rău caz, a devenit un termen la modă stupid.

Valori diferite pot conduce la concluzii similare—dar nu întotdeauna

Unele grupuri radicale din anii '60 erau renumite pentru mania facțiunilor: unele organizații se separau din cauza neînțelegerilor asupra detaliilor strategice, iar cele două grupuri urmașe se tratau unul pe altul ca dușmani, deși aveau aceleași scopuri și valori de bază. Aripa dreaptă făcea caz de cutare lucru și îl folosea pentru a critica întreaga stângă.

Unii încearcă să discrediteze mișcarea pentru software liber comparând neînțelegerile dintre noi și adepții sursei deschise cu neînțelegerile acelor grupuri radicale. Dar au înțeles anapoda. Noi și tabăra sursei deschise suntem în dezacord asupra scopurilor și valorilor de bază, dar viziunile lor și ale noastre au condus, în multe cazuri, la același comportament practic — cum ar fi dezvoltarea de software liber.

Drept rezultat, oamenii din mișcarea pentru software liber și din tabăra sursei deschise colaborează frecvent la proiecte practice precum dezvoltarea de software. Este remarcabil că păreri filozofice atât de diferite motivează adesea oameni diferiți să participe la aceleași proiecte. Cu toate aceastea, există situații când aceste păreri fundamental diferite duc la acțiuni foarte diferite.

Ideea sursei deschise este că, permițând utilizatorilor să modifice și să redistribuie software-ul, el va deveni mai puternic și mai robust. Dar acest lucru nu este garantat. Dezvoltatorii de software privat nu sunt neapărat incompetenți. Uneori ei produc un program care este puternic și robust, fără a respecta libertatea utilizatorilor. Militanții pentru software liber și entuziaștii sursei deschise vor reacționa foarte diferit la acel program.

Un entuziast pur al sursei deschise, care nu este influențat deloc de idealurile software-ului liber, va spune „sunt surprins că ai fost în stare să faci programul să meargă atât de bine fără să folosești modelul nostru pentru dezvoltare, dar ai reușit. Cum pot să obțin o copie?” Această atitudine va răsplăti tacticile care ne răpesc libertatea, ducând la pierderea ei.

Militantul pentru software liber va spune „Programul tău este foarte atractiv, dar eu îmi prețuiesc întâi libertatea. Așadar, refuz programul tău. În schimb, voi susține un proiect care intenționează să dezvolte un înlocuitor liber”. Dacă ne prețuim libertatea, putem acționa ca să ne-o menținem și să o apărăm.

Un software puternic și robust poate fi rău

Ideea că dorim ca software-ul să fie puternic și robust vine de la presupunerea că software-ul este gândit să-și servească utilizatorii. Dacă este puternic și robust, aceasta înseamnă că îi va servi și mai bine.

Dar putem spune că software-ul își servește utilizatorii doar dacă le respectă libertatea. Dacă software-ul este conceput să-i pună pe utilizatorii lui în lanțuri? Atunci puterea software-ului înseamnă că lanțurile sunt mai strânse, iar robustețea că lanțurile sunt mai greu de înlăturat. Trăsăturile răuvoitoare, cum ar fi spionarea utilizatorilor, restrângerea utilizatorilor, porțile ascunse (back doors) și forțarea aducerii la zi sunt comune în software-ul privat, iar unii susținători ai sursei deschise vor să le implementeze și în programe cu sursă deschisă.

Sub presiunea companiilor de cinematografie și înregistrări, software-ul de folosință personală este tot mai des conceput exact pentru a limita. Această trăsătură răuvoitoare este cunoscută ca Gestiunea Drepturilor Digitale (DRM) (vezi DefectiveByDesign.org) și este antitetică în spirit libertății pe care software-ul liber dorește să o ofere. Și nu doar în spirit: deoarece scopul DRM este să vă pângărească libertatea, dezvoltatorii DRM încearcă să facă grea, imposibilă sau chiar ilegală încercarea voastră de a modifica software-ul care implementează DRM.

Cu toate acestea, unii susținători ai sursei deschise au propus software cu „sursă deschisă cu DRM”. Ideea lor este că, publicând codul-sursă al programelor desemnate să vă restrângă accesul la informații cifrate și permițându-le altora să-l modifice, vor produce software mai puternic și mai robust pentru a-i restrânge pe utilizatorii ca voi. Software-ul ar urma să vă fie livrat în dispozitive care nu vă permit să-l modificați.

Acest software poate fi cu sursă deschisă și poate folosi modelul de dezvoltare cu sursă deschisă, dar nu va fi software liber de vreme ce nu respectă libertatea utilizatorilor care îl rulează. Dacă modelul de dezvoltare cu sursă deschisă reușește să facă acest software mai puternic și mai robust pentru a vă subjuga, aceasta îl face cu atât mai rău.

Frica de libertate

Motivația principală inițială a celor care au dezbinat tabăra sursei deschise de mișcarea pentru software liber a fost că ideile etice ale „software-ului liber” îi stânjenesc pe unii oameni. Este adevărat: să ridici probleme etice ca libertatea, să discuți despre responsabilitate și nu doar despre confort, înseamnă să le ceri oamenilor să se gândească la chestiuni pe care ar prefera să le ignore, de exemplu dacă comportamentul lor este etic. Aceasta poate declanșa disconfort și s-ar putea ca unii oameni să le încuie afară din minte. Asta nu inseamnă că trebuie să încetăm să vorbim despre aceste chestiuni.

Totuși, exact asta s-au hotărât să facă liderii sursei deschise. Și-au închipuit că, păstrând liniștea referitor la etică și libertate, și vorbind numai despre beneficiile practice imediate ale unui anumit software liber, vor putea „vinde” mai eficient software-ul unor clienți, în special firme.

Când susținătorii sursei deschise discută despre orice temă mai profundă decât aceasta, este de obicei ideea formării „darului” codului cu sursă deschisă umanității. Presentarea acestuia că o fapta deosebit de bună, mai presus decât ceea ce moralitatea cere, presupune că distribuirea software-ului privat, fără sursă deschisă, e din punct de vedere moral legitim.

Această abordare s-a dovedit eficientă ca atare. Retorica sursei deschise a convins multe firme și persoane fizice să folosească, și chiar să dezvolte, software liber, ceea ce a extins comunitatea noastră — dar numai la un nivel superficial, practic. Filozofia sursei deschise, cu valorile sale pur practice, împiedică înțelegerea ideilor mai profunde ale software-ului liber; aduce mulți oameni în comunitatea noastră, dar nu-i învață să o apere. Aceasta este bine, până la o limită, dar nu este destul pentru a ne consolida libertatea. Atragerea utilizatorilor spre software liber îi îndrumă doar parțial pe calea de a deveni apărătorii propriei libertăți.

Mai devreme sau mai târziu, acești utilizatori vor fi invitați să treacă înapoi la software privat pentru vreun avantaj practic. Nenumărate companii caută să ofere această tentație, unele chiar oferind copii gratuite. De ce ar refuza utilizatorii aceasta? Numai dacă au învățat să prețuiască libertatea pe care le-o acordă software-ul liber, să prețuiască libertatea pentru ea însăși, în loc de confortul tehnic și practic al unui software liber anume. Pentru a răspândi această idee, trebuie să vorbim despre libertate. Un grad de „a păstra tăcerea” în chestiuni economice poate fi util pentru comunitate, dar este periculos dacă devine atât de comun, încât iubirea de libertate ajunge să pară o excentricitate.

Acea situație periculoasă este exact ce se întâmplă. Majoritatea oamenilor implicați în software liber, mai ales distribuitorii acestuia, vorbesc puțin despre libertate — de obicei deoarece încearcă să fie „mai agreabili în mediul de afaceri”. Aproape toate distribuțiile de sisteme GNU/Linux adaugă pachete private la sistemul liber de bază, apoi îi invită pe utilizatori să considere aceasta un avantaj, nu un defect.

Pachetele add-on private și distribuțiile de GNU/Linux parțial nelibere găsesc un teren fertil deoarece majoritatea comunității noastre nu insistă asupra libertății cu software-ul lor. Aceasta nu este o coincidență. Majoritatea utilizatorilor de GNU/Linux au fost introdusi sistemului prin discuții despre „sursă deschisă”, care nu spune că libertatea este un scop. Practicile care nu încurajează libertatea și cuvintele care nu pomenesc despre libertate merg mână în mână, fiecare promovând-o pe cealaltă. Pentru a depăși această tendință, trebuie să vorbim mai mult, nu mai puțin, despre libertate.

„FLOSS” si „FOSS”

Termenii „FLOSS” și „FOSS” sunt folosiți cu intenția de a fi neutrali între software-ul liber și cel cu sursă deschisă. Dacă neutralitatea este țelul dvs., „FLOSS” este termenul mai potrivit dintre cele două, deoarece este cu adevărat neutral. Dar dacă sprijiniți libertatea, folosirea unui termen neutru nu este calea cea mai potrivită. Sprijinirea libertății presupune exprimarea acestui fapt.

Rivalii companiei Mindshare (Companie globală de marketing)

„Liber” și „deschis” sunt rivali pentru compania Mindshare. „Software-ul liber” și cel cu „sursă deschisă” sunt idei diferite dar, pentru marea majoritate a celor care au de-a face cu software, acestea concurează pentru aceeași bază conceptuală. Când oamenii se obișnuiesc gândindu-se la și spunând software cu „sursă deschisă”, acest fapt devine un obstacol în înțelegerea acestora a filozofie mișcării pentru software liber. Dacă au ajuns deja să ne asocieze pe noi și software-ul nostru cu cuvântul „deschis”, atunci s-ar putea să fie nevoie să îi șocăm intelectual înainte să recunoască că noi promovăm ceva diferit . Orice activitate care promovează cuvântul „deschis” tinde să răspândească cortina care ascunde ideile mișcării pentru software liber.

Astfel, susțînătorii software-ului liber sunt sfătuiți să refuze sprijinirea unei activități carese autointitulează „deschisă”. Chiar dacă activitatea este in sine bună, fiecare contribuție pe care o faceți dăunează prin promovarea ideii sursei deschise. Sunt numeroase alte activități demne de sprijin, care se numesc „libere” sau „libre”. Fiecare contribuție făcută acestor proiecte facilitează ideea software-ului liber. Cu o astfel de selecție numeroasă de proiecte onorabile, din care să alegeți, de ce să nu alegeți una care e benefică altora?

Concluzie

Pe măsură ce susținătorii sursei deschise atrag utilizatori noi în comunitatea noastră, noi, militanții pentru software liber, trebuie să preluăm atribuția de a le supune atenției chestiunea libertății. Trebuie să spunem „Este software liber și îți dă libertate!” — mai des și mai tare ca oricând. De fiecare dată când spuneți „software liber” în loc de „sursă deschisă”, contribuiți la campania noastră.