Copyleft: idealism pragmatic

de Richard Stallman

Fiecare decizie pe care o ia o persoană izvorăște din valorile și scopurile persoanei. Oamenii pot avea multe scopuri și valori diferite; faima, profitul, dragostea, supraviețuirea, distracția și libertatea sunt doar câteva dintre scopurile pe care un om bun le poate avea. Când scopul este o chestiune de principiu, numim aceasta idealism.

Munca mea pentru software-ul liber este motivată de un scop idealist: răspândirea libertății și a cooperării. Doresc să încurajez software-ul liber să se răspândească, înlocuind software-ul privat care interzice cooperarea, și prin aceasta să îmbunătățesc societatea noastră.

Acesta este motivul primar pentru care Licența Publică Generală GNU este scrisă așa cum este — ca un copyleft. Tot codul adăugat la un program acoperit de licența GPL trebuie să fie software liber, chiar dacă este pus într-un fișier separat. Îmi ofer codul pentru folosire în software liber, nu pentru folosire în software privat, pentru a-i încuraja pe alți oameni care scriu software să îl facă de asemenea liber. Gândesc că, de vreme ce dezvoltatorii de software privat folosesc copyrightul ca să ne împiedice să îl redistribuim, noi cei care cooperăm putem folosi copyrightul pentru a le da altor cooperanți un avantaj: ei pot folosi codul nostru

Nu toată lumea care folosește GNU GPL are acest scop. Acum mulți ani, unui prieten al meu i s-a cerut să repună în circulație un program acoperit de copyleft sub termeni ne-copyleft, iar el a răspuns cam așa:

„Uneori muncesc la software liber și alteori muncesc la software privat; dar, când muncesc la software privat, mă aștept să fiu plătit.”

El era dispus să își împartă munca cu o comunitate care își pune software-ul în comun, dar nu a văzut niciun motiv să dea o mână de ajutor unei companii care făcea produse care urmau să fie indisponibile comunității noastre. Scopul lui era diferit de al meu, dar a decis că Licența Publică Generală GNU este folositoare și pentru scopul lui.

Dacă vrei să realizezi ceva pe lume, idealismul nu este suficient — ai nevoie să-ți alegi o metodă care duce la atingerea scopului. Cu alte cuvinte, trebuie să fii „pragmatic”. Este LPG pragmatică? Să-i examinăm rezultatele.

Să considerăm GNU C++. De ce avem un compilator liber de C++? Numai deoarece LPG GNU a spus că acesta trebuie să fie liber. GNU C++ a fost dezvoltat de un consorțiu IT, MCC, pornind de la compilatorul de C GNU. În mod normal, MCC își face produsele cât de private poate. Dar au făcut front-endul software liber, pentru că LPG GNU dicta că acela era singurul mod în care îl puteau lansa. Front-endul C++ includea multe fișiere noi, dar fiindcă acestea urmau să fie linkate cu GCC, LPG li se aplica și lor. Beneficiul pentru comunitatea noastră este evident.

Să considerăm GNU Objective C. NeXT a vrut inițial să facă acest front-end privat; ei s-au oferit să îl lanseze ca fișiere .o și să lase utilizatorii să-l linkeze cu restul compilatorului GCC, crezând că astfel pot ocoli cerințele LPG. Dar avocatul nostru a spus că aceasta nu ar evita cerințele, că nu ar fi permis. Astfel, au făcut front-endul Objective C software liber.

Aceste exemple s-au petrecut cu ani în urmă, dar LPG GNU continuă să ne aducă alt software liber.

Multe biblioteci GNU sunt acoperite de Licența Publică Generală Restrânsă GNU, dar nu toate. O bibliotecă GNU care este acoperită de LPG GNU obișnuită este Readline, care implementează editarea din linia de comandă. Odată am aflat despre un program neliber care folosea Readline și i-am spus dezvoltatorului că acest lucru nu este permis. El ar fi putut să înlăture din program editarea din linia de comandă, dar în fapt el a relansat programul sub LPG. Acum acesta este software liber.

Programatorii care scriu îmbunătățiri pentru GCC (sau Emacs, sau Bash, sau Linux, sau orice program acoperit de LPG) sunt adesea angajați ai unor companii sau universități. Când programatorul vrea să înapoieze comunității îmbunătățirile sale și să-și vadă codul în următoarea versiune, șeful poate spune „Stai așa — codul tău ne aparține nouă! Nu vrem să-l punem în comun; am hotărât să facem din versiunea ta îmbunătățită un software privat”.

Aici LPG GNU ne salvează. Programatorul îi arată șefului că acest produs software privat ar fi o încălcare a coprightului, iar șeful înțelege că are numai două variante: să lanseze noul cod ca software liber sau deloc. Aproape întotdeauna el îi permite programatorului să facă așa cum a inteționat de la început și codul ajunge în versiunea următoare.

LPG GNU nu este „Doamna Cumsecade”. Ea spune nu unor lucruri pe care oameni vor să le facă uneori. Există utilizatori care spun că acesta este un rău — că LPG îi „exclude” pe unii dezvoltatori de software privat care „trebuie să fie aduși în comunitatea software-ului liber”.

Dar noi nu îi excludem din comunitatea noastră; ei aleg să nu intre. Decizia lor de a face software-ul privat este o decizie de a rămâne în afara comunității noastre. Să fii în comunitatea noastră înseamnă să te alături cooperării noastre; noi nu putem „să-i aducem în comunitatea noastră” dacă ei nu vor să intre.

Ceea ce putem să facem este să le oferim un stimulent ca să ni se alăture. LPG GNU este concepută să facă din software-ul existent un stimulent: „Dacă ești de acord să îți face software-ul liber, poți să folosești acest cod”. Desigur, nu îi câștigă pe toți, dar îi câștigă uneori.

Dezvoltarea de software privat nu contribuie la comunitatea noastră, dar dezvoltatorii săi vor adesea pomană de la noi. Utilizatorii de software liber le pot oferi elogii dezvoltatorilor de software liber — recunoaștere și recunoștință — dar poate fi ispititor ca o companie să-ți spună „lasă-ne doar să punem pachetul tău în programul nostru privat și programul tău va fi folosit de multe mii de oameni!” Tentația poate fi puternică, dar pe termen lung ne va fi tuturor mai bine dacă îi rezistăm.

Tentația și presiunea sunt mai greu de recunoscut când vin indirect, prin organizații pentru software-ul liber care au adoptat o politică de facilitare a softwareului privat. Consorțiul X (și succesorul său, Open Group) ne oferă un exemplu: susținute financiar de companii care fac software privat, ei s-au străduit un deceniu să convingă programatorii să nu folosească copyleft. Când Open Group a încercat să facă X11R6.4 software neliber, acei dintre noi care ne-am opus acelei presiuni ne-am bucurat că am făcut-o.

În septembrie 1998, la câteva luni după ce X11R6.4 fusese lansat cu termeni de distribuire neliberă, Open Group și-a inversat decizia și l-a relansat sub aceeași licență de software liber ne-copyleft care fusese folosită pentru X11R6.3. Vă mulțumesc, Open Group — dar această răsturnare nu invalidează concluziile pe care le tragem din faptul că a fost posibil ca acele restricții să fie adăugate.

Vorbind pragmatic, gândirea la scopuri mai mari, pe termen lung, vă va întări voința de a resista la această presiune. Dacă vă focalizați mintea pe libertate și pe comunitatea pe care o puteți construi dacă rămâneți fermi, veți găsi puterea să o faceți. „Stai în picioare, sau vei cădea în orice ispită”. [n. trad. joc de cuvinte în original: to stand = a sta în picioare, dar și a lua atitudine; to fall = a cădea, dar și a se lăsa păcălit]

Și dacă negativiștii ridiculizează libertatea, ridiculizează comunitatea... dacă „realiștii incurabili” spun că profitul este singurul ideal... ignorați-i și folosiți oricum copyleft.

---

Acest eseu a fost publicat în Free Software, Free Society: The Selected Essays of Richard M. Stallman.