Termeni vagi sau înșelători și expresii care ar trebui evitate

This translation may not reflect the changes made since 2002-03-03 in the English original.

Există unele cuvinte și expresii pe care vă recomandăm să le evitați, fie din cauză că sunt ambigue, fie din cauză că exprimă opinii cu care sperăm că nu sunteți de acord.

Studiați și articolul Categoriile de software liber.

„Similară BSD”

Expresia „licență similară BSD” conduce la confuzii deoarece amestecă laolaltă licențe între care există diferențe importante. De exemplu, licența BSD inițială, cu clauză de publicitate, este incompatibilă cu GPL, dar licența BSD revizuită este compatibilă cu GPL.

Pentru a evita confuzia, e preferabil să specificați licența în cauză și să evitați termenul vag „similară BSD”.

„Comercial”

Vă rugăm să nu folosiți termenul de „comercial” ca sinonim pentru „non-liber”. Această soluție confundă două concepte complet diferite.

Un program este comercial dacă este dezvoltat sub formă de activitate de afaceri. Un program comercial poate fi liber sau non-liber, în funcție de termenii licenței sale de utilizare. În mod similar, și un program dezvoltat de o instituție educațională sau de un individ poate fi liber sau non-liber, în funcție de termenii licenței sale de utilizare. Cele două noțiuni – felul entității care a dezvoltat programul și libertățile acordate utilizatorilor acestuia – sunt independente una față de cealaltă.

În primul deceniu de existență a Mișcării pentru Software Liber, pachetele cu software liber erau aproape întotdeauna non-comerciale; componentele sistemului de operare GNU/Linux au fost dezvoltate de indivizi sau organizații non-profit precum FSF sau universități. Din anii 1990 a început însă să apară și software-ul comercial liber.

Software-ul comercial liber reprezintă o contribuție la comunitatea noastră, așa încât trebuie să îl încurajăm. Cei care cred că „software comercial” înseamnă „software non-liber” vor fi tentați să creadă că e vorba de o contradicție în termeni, și nu vor lua în seamă posibilitatea existenței software-ului comercial liber. Este deci indicată evitarea folosirii cuvântului „comercial” în acest context.

„Managementul drepturilor digitale”

Software-ul destinat „managementului drepturilor digitale” este creat în scopul impunerii de restricții în calea utilizatorilor de computere. Folosirea cuvântului „drepturi” în această expresie este doar o formă de propagandă, menită să îi facă pe cei neavizați să vadă problema din perspectiva celor puțini care impun restricțiile, ignorând, în același timp, pe cei mulți, cărora restricțiile le sunt impuse.

Sugerăm ca alternative la acest concept expresiile „management al restricțiilor digitale” sau „handcuffware” (joc de cuvinte; în engleză, „handcuff” = cătușe.)

„Gratuit”

Dacă vreți să spuneți că un program este software liber, vă rugăm să nu spuneți că e „gratuit”. „Gratuit” înseamnă „pentru preț zero”. Software-ul liber este caracterizat de libertate, nu de preț.

Cópii ale produselor software libere sunt adeseori disponibile gratuit – de exemplu, pentru descărcare prin FTP. Dar cópii ale produselor software libere pot fi obținute și contra unui pre', pe CD-ROM-uri; în acela;i timp, cópii ale produselor software private sunt, uneori, disponibile gratuit în cadrul unor promoții, iar unele pachete software private sunt, ca regulă pentru unii utilizatori, disponibile gratuit.

Pentru evitarea confuziilor, se poate spune că programul este disponibil ca „software liber”.

„Freeware”

Vă rugăm să nu folosiți termenul de „freeware” ca sinonim pentru „software liber”. Termenul „freeware” era frecvent utilizat în anii '80 pentru programele lansate doar ca executabile, fără a fi însoțite de codul-sursă. În prezent pentru „freeware” nu există o definiție general admisă.

De asemenea, dacă folosiți alte limbi decât engleza, încercați să evitați împrumuturile din engleză ca „free software” sau „freeware”. Încercați să folosiți termeni mai puțin ambigui existenți în aceste limbi.

Creând o expresie în limba d-voastră, arătați că vă referiți în cunoștință de cauză la ideea de libertate și că nu vă limitați la copierea dintr-o limbă străină a unui concept exotic de marketing. Referința la libertate poate părea la început ciudată sau deranjantă compatrioților d-voastră, dar odată ce vor constata că sensul termenului are acoperire în realitate, vor înțelege despre ce e vorba.

„Software distribuit gratis”

E derutantă utilizarea expresiei „distribuit gratis” în loc de exprimarea „distribuit ca software liber”. Această expresie are aceeași problemă ca și expresia „software gratuit” – în această formulare se face trimitere la preț, și nu la libertate. O soluție pentru evitarea confuziei este folosirea expresiei „distribuit ca software liber”.

„Proprietate intelectuală”

Editorii si avocații preferă să se refere la drepturile de autor (copyright) ca „proprietate intelectuală”. Acest termen conține o prezumție ascunsă – aceea că cel mai firesc mod de a gândi despre problema copierii este bazat pe analogia cu obiectele fizice și cu normele juridice privind dreptul de proprietate asupra acestora.

Dar analogia pierde din vedere diferența crucială dintre informație și obiectele materiale: spre deosebire de obiectele materiale, informația poate fi copiată și partajată, practic fără efort. Să gândești pornind de la acea analogie înseamnă să ignori această diferență esențială.

Nici măcar dreptul Statelor Unite nu acceptă integral această analogie, din moment ce nu reglementează drepturile de autor identic cu dreptul de proprietate asupra obiectelor materiale.

Dacă nu doriți să vă limitați la acest mod de gândire, e preferabil să evitați termenul de „proprietate intelectuală” atât în discuții cât și în raționamente.

Mai există încă o problemă cu expresia „proprietate intelectuală”: formularea este generică, în ea regăsindu-se o întreagă serie de concepte juridice distincte, cum ar fi drepturile de autor, brevetele, mărcile comerciale, și altele, care au foarte puține în comun. Aceste concepte juridice au origini distincte, se referă la activități separate, și conduc la probleme de drept distincte. De exemplu, când luați în considerare un anumit aspect al legislației drepturilor de autor, este bine să presupuneți că el nu este valabil în cazul reglementării patentelor – fiindcă această situație este aproape întotdeauna adevărată.

Din moment ce legile sunt atât de diferite, termenul de „proprietate intelectuală” e o invitație pentru generalizări super-simpliste. Orice opinie despre „proprietatea intelectuală” este aproape sigur eronată. La modul generic, nu pot fi definite aspectele de drept ce au tangență cu drepturile de autor, față de cele privind brevetele de invenții, sau oricare altele.

Termenul de „proprietate intelectuală” îi determină pe oameni să-și concentreze atenția pe aspectele minore pe care aceste legi distincte le au în comun, și anume diversele abstracțiuni ce pot fi vândute sau cumpărate, și să ignore esențialul, adică restricțiile impuse publicului și efectele bune sau rele ale acestor restricții.

Dacă doriți să înțelegeți corect aspectele legate de brevete, drepturi de autor sau mărci comerciale, sau să învățați ce stipulează legile în aceste privințe, primul pas este să uitați că ați auzit vreodată de noțiunea de „proprietate intelectuală” și să le tratați ca subiecte complet lipsite de legătură, unul cu celălalt. Pentru a fi clari în exprimare și a asigura corecta înțelegere a realității, nu scrieți sau discutați despre „proprietate intelectuală”, ci prezentați subiectul abordat ca privind, după caz, drepturile de autor, patentele, sau alt subiect pe care îl are discuția.

Potrivit profesorului Mark Lemley, de la Facultatea de Drept a Universității din Texas, utilizarea generalizată a noțiunii de „proprietate intelectuală” este o moda recentă, apărută după crearea, în 1967, a WIPO – Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale – vezi nota de subsol nr. 123 în recenzia sa din Revista de Drept din Texas, a volumului „Romantismul drepturilor de autor și retorica proprietății” de James Boyle. WIPO reprezintă interesele titularilor drepturilor de autor, ale beneficiarilor brevetelor de inventii și mărcilor comerciale, și face lobby pe lângă guvernele statelor pentru a spori prerogativele acestor titulari de drepturi. Unul din tratatele WIPO urmează filosofia DMCA (Digital Millenium Copyright Act), lege federală SUA utilizată pentru cenzurarea unor produse software libere utile. Accesați wipout.net [arhivat] pentru o campanie anti-WIPO.

„Piraterie”

Editorii numesc adeseori copierea neautorizată „piraterie”. Astfel, ei insinuează că fapta de a copia ilicit este, din punct de vedere etic, echivalentă atacării navelor în largul mării, răpirii și uciderii echipajelor acestora.

Dacă nu credeți că reproducerea neautorizată este similară răpirii și asasinatelor, ați putea să evitați folosirea termenului de „piraterie” pentru a vă referi la ea. Termeni neutri cum sunt ar fi „copiere interzisă” sau „copiere neautorizată” sunt preferabili. Unii din noi ar putea chiar prefera folosirea unor termeni pozitivi cum ar fi „partajarea informației cu aproapele tău”.

„Protecție”

Avocații editurilor adoră să folosească termenul de „protecție” când se referă la drepturile de autor (copyright). Acest cuvânt sugerează prevenirea unor distrugeri sau suferințe; astfel, publicul e încurajat să se identifice cu proprietarul și cu editorul care beneficiază de pe urma drepturilor de autor, și nu cu utilizatorii care sunt îngrădiți de acestea.

E ușor să evitați termenul de „protecție” și să folosiți în schimb termeni neutri. Spre exemplu, în loc de formularea „protecția drepturilor de autor durează multă vreme” puteți spune „drepturile de autor durează multă vreme”.

Daca doriți să criticați drepturile de autor în loc să le sprijiniți, puteți folosi termenul de „limitările impuse de drepturile de autor”.

„RAND (rezonabilă și nediscriminatorie)”

Instituțiile care reglementează normele restricționării prin patente a libertății software-ului urmează de regulă concepția eliberării licențelorde utilizare în schimbul unei taxe fixe pentru fiecare copie a programului licențiat. Adeseori aceste licențe sunt numite „RAND”, un acronim de la „rezonabilă și nediscriminatorie”.

Această formulare încearcă să disimuleze adevărata față a unei categorii de licențe de utilizare care de fapt nu sunt nici rezonabile și nici nediscriminatorii. E adevărat că aceste licențe nu discriminează persoane determinate, dar discriminează în schimb întreaga comunitate a software-ului liber, și deci sunt nerezonabile. Astfel, jumătate din noțiunea de „RAND” este înșelătoare, iar cealaltă jumătate e marcată de prejudecăți.

Instituțiile care stabilesc standarde ar trebui să admită că aceste licențe sunt discriminatorii, și să renunțe la utilizarea expresiei „rezonabilă și nediscriminatorie” sau „RAND” pentru a le descrie. Până când se va ajunge acolo, creatorii de software care nu doresc să perpetueze aceste mistificari ar trebui să refuze utilizarea expresiei. Acceptarea și utilizarea ei doar pe motiv că firmele care emit patente au făcut-o notorie înseamnă să lăsați aceste firme să dicteze părerile pe care le exprimați.

Sugerăm folosirea expresiei „taxa uniformă exclusivă” (Uniform Fee Only, sau „UFO”), în loc de „RAND”. Această expresie e mai precisă deoarece unica obligație impusă utilizatorilor prin această licență este plata unei taxe uniforme de utilizare.

„Vânzarea de software”

Noțiunea de „vânzare de software” este ambiguă. Stricto-sensu, vânzarea constă în remiterea unei cópii a unui program liber în schimbul unei sume de bani; dar adesea oamenii asociază termenul de „vânzare“ cu restricțiile impuse utilizării programelor, după vânzare, de către proprietarii programelor private. Puteți fi mai preciși în exprimare, și să preveniți confuziile, referindu-vă fie la „distribuirea de cópii ale unui program contra unui pret”, sau la „impunerea de către proprietar a unor restricții asupra utilizării programului”, în funcție de ceea ce doriți să spuneți.

Citiți și articolul Vânzarea software-ului liber pentru alte considerații asupra acestui subiect.

„Furt”

Partizanii drepturilor de autor folosesc frecvent termeni ca „furat” și „furt” pentru a descrie încălcarea drepturilor de autor. În același timp, ei ne cer să privim legile în vigoare ca o autoritate morală absolută: dacă reproducerea e interzisă, atunci e imorală.

E deci demn de amintit ca dreptul în vigoare – cel puțin în SUA – respinge ideea că încălcarea drepturilor de autor este „furt”. Partizanii copyright-ului fac deci apel la autoritate… în timp ce deformează opiniile acesteia.

E eronată ideea că legea decide ce e moral sau imoral. Legea e, cel mult, o modalitate de a realiza dreptatea; să spui că legea definește dreptatea sau etica înseamnă să întorci lucrurile pe dos.

Acest eseu a fost publicat în Free Software, Free Society: The Selected Essays of Richard M. Stallman.